Dl. Dr. Totir
Are o experienta de peste 10 ani in cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca Bucuresti, in Clinica condusa de Prof. Dr. Ioan Lascar, si are peste 4000 de operatii estetice si reconstructive efectuate pana in prezent.

Inainte de interventia chirurgicala propriu-zisa, pacientii trebuie sa stie ca este necesara o comunicare cat mai buna cu noi pentru a cunoaste toate afectiunile de care suferiti astfel incat sa va putem ajuta sa luati decizia corecta, in cunostiinta de cauza.

RINOPLASTIE

Rinoplastia este interventia de corectie a piramidei nazale; se adreseaza pacientilor nemultumiti de aspectul estetic al nasului, iar daca este cazul si de cel functional, cand se asociaza cu necesitatea realizarii si a unei interventii de septoplastie.

Rinoplastia este una dintre interventiile cele mai frecvent realizate in cabinetele de chirurgie estetica  dar in acelasi timp este si una dintre cele mai dificile interventii de chirurgie cosmetica.
Exista doua mari optiuni in realizarea acestei interventii, inchisa cand inciziile sunt plasate endonasal si sunt invizibile si deschisa cand este necesara o incizie mica la nivelul columelei.
Edemul postoperator este mai redus pentru tehnica inchisa, dar vizibilitatea chirurgului este mult mai mica astfel incat unele modificari necesare sunt dificil de realizat. Recuperarea postoperatorie este mai rapida.

Cazuri:
Cazul 1
INAINTE
DUPA
INAINTE
DUPA
INAINTE
DUPA
INAINTE
DUPA
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie
INAINTE
DUPA | Rinoplastie

Rinoplastia deschisa implica o mica incizie vizibila postoperator dar vizibilitatea este mult mai buna. Edemul postoperator este mai mare recuperarea ceva mai intarziata. Decizia asupra tehnici folosite este luata impreuna cu chirurgul care va v-a prezenta toate avantajele si posibilitatile interventiei.

Prin aceasta interventie se remodeleaza nasul prin operarea asupra cartilajelor, oaselor si tesutului moale ce constituie nasul. Nasul poate fi scurtat, subtiat, indreptat sau micsorat. Majoritatea cicatricilor sunt dispuse endo nasal fiind invizibile.

Grosimea pielii ce acopera aceste structuri este foarte importanta in obtinerea rezultatului final, astfel o piele groasa acopera mai bine defectele dar nu o sa se plieze la fel de bine pe structurile modificate in timpul interventiei. Pielea subtire  va evidentia toate defectele rezultate in urma interventiei.
Operatia estetica a nasului dureaza in medie 1-2 ore si se desfasoara sub anestezie generala sau cu anestezie locala intens potentata intravenos.

Cele mai frecvente modificari realizate in timpul operatiei estetice a nasului.

Varful nasului se modifica prin excizia cartilajelor, suturarea lor, adaugarea unor grefe cartilaginoase pentru a sustine varful, excizia cartilajului de la nivelul septului.
Dosul nasului cocoasa este indepartata cu dalta sau cu o pila cand se indeparteaza atat partea cartilaginoasa cat si cea osoasa ce constituie dosul nasului .
Daca nasul este prea lat este necesar sa fracturam oasele nasale  pentru a le putea apropia prin refracturare
Aripi  nazale prea mari implica excizia unor portiuni din aripa nasala  dar aceasta situatie implica realizarea unei incizii ce determina  in consecinata aparitia  unei cicatrici postoperatorii.
Unghiul dintre buza superioara si nas este modificat prin excizia  din septul nasal.

Pretul unei operatii rinoplastie incepe de la 3000 euro 

Consultatia initiala  

Este momentul in care vom afla care sunt asteptarile dumneavoastra, ce doriti sa  obtineti in urma acestei interventii , cu cat sunteti mai exacti cu atat va vom putea spune daca intradevar se poate obtine ceea ce va doriti.
Puteti veni cu poza unei persoane care are nasul asa cum ati vrea sa-l aveti si dumneavoastra.
Suntem limitati de structurile ce constituie piramida nazala astfel nu toate doleantele pot fi intotdeauna indeplinite dar cu cat intelegem mai bine doleantele cu atat vom obtine un rezultat mai bun.

Nasul trebuie privit intotdeauna in ansamblul intregii fete astfel daca aveti o barbie mai putin proeminenta nasul apare mai mare, unii  pacienti asociaza aceasta interventie cu introducerea unui implant mentonier care corecteaza acest deficit.
Intotdeauna anuntati-ne daca ati mai suferit o interventie chirurgiala la niveul nasului anterior acestei consultatii, daca aveti alergi sau dificultati respiratorii.
Riscul aparitiei complicatiilor cresc daca aveti diabet, afectiuni circulatorii, cardiace, renale, pulmonare, hepatice etc. In acelasi timp daca sunteti fumatori sau daca in familie exista  o predispozitie pentru trombozele venoase profunde riscul creste deasemenea.

Un bun candidat este pacientul/a  ce prezinta un nas care depaseste dimensiunile standard in raport cu fata pacientului, stabil emotional si cu asteptari realiste

Preoperator 

Nu luati aspirina sau alte antiinflamatoare  cu doua saptamani preoperator
Discutati cu medicul orice tratament medicamenos inclusive cel homeopatic
Daca fumati ar fi bine ca  si cu doua saptamani preoperator sa renuntati la fumat riscul de aparitie a complicatiilor este mult mai mare la fumatori. Aranjati sa fiti transportat acasa postoperatorde catre cineva 
Aranjati ca cineva sa fie in apropierea dumneavoastra  in primele 24-72 de ore postoperator
Cumparati din timp medicatia necesara postoperator 
Pregatiti-va  camera in care va odihniti astfel incat sa va putetui odihni in cursul zilei (draperii groase ce impiedeca intrarea luminii)
Sa aveti in apropierea patului telecomanda, telefonul  carti reviste si alte lucruri de stricta necesitate in timpul convalescentei
Pregatiti mici pachetele cu gheata sau din gel ce pot fi inghetate, grabesc recuperarea postoperatorie scazand inflamatia
Este bine sa folositi apa de gura postoperator primele zile spalatul pe dinti se va face cu dificultate
Preoperator nu mancati si nu beti lichide cu  6 ore preoperator
Indepartati machiajul cu 12-24 de ore preoperator
Sa aveti la dumneavoastra postoperator ochelari de soare
Respectati indicatiile legate de medicatie, alimentatie si hidratare.

Recuperarea postoperatorie

Nivelul durerii este moderat sau sever, este necesara  medicatia antialgica  timp de 5-10 zile
Edemul este prezent intre 6 saptamani si 6 luni in functie de pacient si de tehnica folosita mai lung pentru rinoplastiadeschisa.
Hipoestezie la nivelul nasului timp de cateva saptamani
Reluarea activitatii la 10-14 zile postoperator
Activitatea fizica la o luna postoperator iar sporturile de contact la minimum 6 saptamani postoperator
Protectie solara extrem de importanta in primele luni postoperator
Rezultatul final la 3luni pana la 2 ani

In timpul perioadei de recuperare nasul poate fi  asimetric, umflat, vanat, amortit , dureros.
Pentru o recuperare mai  rapida 
•aplicati rece la indicatia medicului
folositi umidifiante  sau ser fiziologic intranasal
evitati folosirea medicatiei intranazale timp de aproximativ 3 luni
nu va traumatizati nasul in primele 4 saptamani  pentru o buna vindecare  si cicatrizare

Imediat dupa interventie nasul va v-a fi pansat  pentru o buna fixare si modelare  iar nasul o sa fie obstruat cu pansament  timp de minimum 24-48 de contract. Pansamentul exterior  va fi pastrat timp de 7-10 zile.
Postoperator nasul este edematiat iar la nivelul ochilor  puteti  prezenta vanatai, iar la nivelul fetei poate exista un edem al fetei toate acestea depinzand  de amploarea interventiei si de faptul daca s-a facut  sau nu osteotomie.
Este posibil ca  varful nasului  si buza superioara  sa fie amortita pentru o perioada de cateva luni. Este posibila o minima sangerare la nivelul nasului in primele zile postoperator.

Orice  sangerare marcata sau accentuare a durerii trebuie anuntata cat mai rapid. Este nevoie  de timp pentru ca  vindecarea nasului sa aiba loc, el fiind o structura extreme de delicata.
O dieta specifica ajuta la vindecarea nasului, imediat postoperator  o alimentatie predominant lichida care sa nu necesite o masticatie accentuata.
Este important ca inaintea reluarii alimentatiei stomacul sa fie complet evacuate pentru ca un eventual efort de voma poate afecta vindecarea.
In timpul somnului pastrati capul in pozitie elevata, pozitie ce trebuie pastrata si in timpul zilei pentru a scadea edemul postoperator.
Perioada de recuperare este mai mare daca a fost necesara si fracturarea oaselor ce constituie piramida nazala  de aceea intoarcerea la activitatea curenta se face la 10-14 zile postoperator.
Mici modificari se produc pana la  6-12 luni  dar rezultatul final este conturat la o luna postoperator.
Rezultatul final depinde de varsta, tipul pielii, si de capacitatea de vindecare  a fiecarui pacient.

Revizia  

In 20% din cazuri  este nevoie de o revizie a interventiei primare, acest lucru se datoreaza faptului ca interventia este o interventie dificila iar procesul de vindecare nu poate fi controlat de catre medic el poate fi doar influentat.
Daca considerati ca aveti nevoie de o revizie asteptati cel putin un an pana la o noua interventie  facuta mai rapid nu ofera intotdeauna satisfactie.

Nu trebuie sa asteptati schimbari spectaculoase  in urma unei interventii de rinoplastie, chiar daca rezultatul este definitive el nu inseamna ca nu este supus influentei timpului.

Riscuri si complicatii

Aspect anormal al nasului
Obstructia cailor respiratorii
Reactii postanestezice
Epistaxis
Decolorare
Extruzia implantelor daca au fost folosite
Infectie risc mai mic de 1% semnele infectiei durere marcata, edem, roseate si  incalzirea regiunii
Aderente intranazale
Cicatrici cheloide
Pierderea stucturilor de suport
Perforatia septului
Tulburari de sensibilitate la nivelul nasului
Hematom septal
Necroza cutanata 
Vindecare intarziata 
Sindrom toxico septic apare in mai putin de 0,0165 din cazurile operate si are ca simptomatilogie varsaturi, febra, diaree, rush (inrosire tegumentara)
Infectia plagii este mai mica de 2%  se trateaza cu antibiotice si drenaj chirurgical
Cicatrici vizibile
Sufuziuni sangvine apar ca mici spoturi rosii  ce trebuiesc tratate eventual cu laserterapie.

Rinoplastia este o interventie complicate care daca nu este facuta de personal calificat poate duce la multe complicatii dar daca este realizata de medici cu experienta in acest domeniu ofera satisfactii majore atat chirurgului cat mai ales pacientului.

Cicatricile

Cicatricile postoperatorii sunt  definitive permanente dar sunt  situate  intranazal   fiind  bine ascunse.Daca tehnica  folosita a fost  tehnica  deschisa  veti avea o cicatice la baza nasului dar care nu este vizibila in conditii obisnuite.  

Pret interventie rinoplastie
Intre 800-1200 euro

1.Pot purta ochelari de soare sau de vedere si daca da la cat timp?
Ideal este ca timp de o luna sa nu purtati ochelari de soare sau de vedere pentru a un modifica aspectul nasului mai ales daca s-a facut osteotomie laterala.

2.Cand pot sa ma expun la soare?
Corpul la 1-2 luni postoperator, fata la 6 luni postoperator perioada necesara vindecarii nasului operat.
In general expunerea la temperaturi extreme postoperator nu este buna pentru orice interventie.

3.Ce tehnica folositi?
Rinoplastia poate fii realizata prin doua tehnici  asa numita tehnica inchisa  sau tehnica deschisa pe care le folosim si noi in functie de aspectul preoperator al nasului si de dorintele pacientului.
 

 Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale solicitate, conform cu Termenii si Conditiile de Utilizare si cu Politica privind Protectia Datelor cu Caracter Personal.
DR. DUMITRU TOTIR
Calea Serban Voda 95-101 Bucharest, Romania
021 9983